Este extrem de greu să faci deschooling.
În prima zi “de deschooling adevărat”, am fost foarte nervoasă. În a doua am plâns, și am zis că mă retrag cu totul, că eu nu pot să fac așa ceva.
Dar le-am mai dat o șansă copiilor.Și din a treia zi cumva lucrurile s-au liniștit. Am avut atât de mult timp pentru mine, și copiii pentru ei, încât cred că orice părinte și orice copil merită să treacă prin etapa asta de deschooling.
Eu am crezut că am mai făcut niște deschooling și la început, și pe la mijloc. Nu.
Era tot o presiune pe care o puneam pe mine și pe copii. Și am trecut prin atâtea etape în acești doi ani în Cerehard încât cred că dacă stăteam 18 ani într-o școală de stat, sub formă de școală de corecție, nu m-aș fi chinuit pe mine și pe copii așa de mult… Iar acum ei se bucură așa de tare...
- Și mă lași să mă joc o oră pe calculator? m-a întrebat fetița mea.
- Da.
- Da??? Dar cum de mă lași?
- Din prea multă dragoste, i-a răspuns fratele ei.😊
Deschoolingul ne găsește acolo unde suntem.
Cu fricile și anxietățile fiecăruia dintre noi. Cu prejudecățile despre cum trebuie să arate educația copilului, despre ce înseamnă să ai succes în viață, despre cum percepem împlinirea și realizările, și în esență despre ce prețuim și valorizăm în viață, despre șabloane și tipare predefinite și aplicate ne-personalizat în viața noastră și a copiilor noștri.
Cine credeți că are nevoie mai mare de deschooling: părintele sau copilul? Facem pariu?
Am pus laolaltă idei despre ce înseamnă și de ce îl facem, precum și mărturii audio din comunitate despre acest proces chinuitor de-a dreptul, pentru unii dintre noi.
Vă așteptăm mâine 23 mai, ora 18, la întâlnirea părinților Cereharzi, acces din platformă.
Și cum s-a văzut deschoolingul pe timp de pandemie.
“Îndată ce începi călătoria cu deschoolingul, începi să chestionezi și să-ți pui întrebări despre orice sistem, nu doar despre cel educațional. Încet-încet ieși din zona de confort și spargi tiparele și paradigma după care funcționai, începi să te eliberezi de prejudecățile acumulate. Îți pui întrebări despre cum funcționează lumea, așa cum o știam înainte de pandemie.
Începi să identifici cine ești și ce contează cu adevărat pentru tine.
Nu este un proces simplu, pentru că deschooling are mult de-a face cu a recupera ceea ce înseamnă esența ființei umane, mult mai mult decât doar a nu merge la școala tradițională.
În timpul pandemiei, multă lume s-a văzut obligată să trăiască această experiență, pe care ar fi considerat-o imposibilă în alte circumstanțe. Și mi se pare o oportunitate uriașă (pe care nu o putem cunatifica) pentru a fi părinte, copil, pentru a ne juca și învăța împreună, sau pur și simplu pentru a petrece timp împreună, pentru a fi în familie sau în comunitate.
În acest timp în care nimic nu ne-a forțat și în care nu a mai existat presiunea lui a face și a trebui, când nimic nu ne-a mai grăbit, timpul a redevenit al nostru și ne-a permis să ne gândim sau să facem toate acele lucruri pentru care nu aveam niciodată timp. Îmi place să cred că după tot acest răgaz, ieșim mai buni, având relații mai valoroase cu cei din jur, în special în familie.
Sper că acest timp ne-a învățat să ne ascultăm copiii, să-i observăm, să-i cunoaștem sau pur și simplu să-i vedem și să-i privim cum cresc în fiecare zi.”
Învățarea începe prin curiozitate. Când copilul are o nelămurire, umătorul pas logic este să caute răspuns.
Oamenii au întrebări despre lucrurile care îi interesează, nu despre cele care nu îi interesează. Iar în vremurile actuale, când accesul la educație și învățare s-a democratizat, fiecare își caută răspunsurile.
Practic, când un copil este încurajat să-și descopere curiozitățile și interesele învață mult mai mult. Și pe măsură ce învață cum să descopere, devin din ce în ce mai buni la învățare. Este un cerc vicios.
Cum încurajăm curiozitatea la copii?
Expunere la noi experiențe. Deși este tentant pentru părinți să aglomereze copilul cu multe tipuri de activități, copiii au nevoie de pauză pentru a deveni curioși. Găsiți 1-2 activități pentru care copilul și-a manifestat curiozitatea și explorați împreună evenimente, cărți, filme, documentare sau orice are legătură cu subiectele respective.
Explorați mai departe, intrați în detalii în acele subiecte pentru care identificați preocupare și interes. Când un subiect sau o activitate face click pentru copil, ajutați-l să meargă mai departe cu informarea și să intre în detalii. Acesta este momentul în care se naște preocuparea pe termen mediu sau lung: implicarea într-un proiect adecvat vârstei. Este necesar să vă asigurați prin conversație cu copilul că interesul este al lui și preocuparea de a afla mai multe despre subiectul respectiv îi aparține și este dispus la efort și energie pentru a explora subiectul.
Lăsați-l să-și urmeze preocupările pentru care manifestă interes. Poate se va plictisi de subiectul respectiv, sau poate nu, dar este calea prin care învață să decidă, să aleagă, să renunțe, să o ia de la capăt cu forțe proaspete pe alt drum.
O lecție de care avem nevoie și noi, adulții, și pe care, din păcate, nu o dobândim în școala tradițională.
Prepared Parents oferă mini-ghiduri pentru cum inspirăm copiii să-și urmeze și cultive curiozitatea - în limba engleză și în limba spaniolă, cu dedicație pentru învățăceii Cerharzi ce studiază spaniola.
Nu vine nimeni să vă educe copilul. Schimbarea începe de la firul ierbii, cu atitudinea fiecăruia dintre noi - în casă, în comunitate, în societate.
Teoria şi practica educaţională actuală NU ţin cont suficient de substratul anatomic şi fiziologic al proceselor cognitive. Avem nevoie să înțelegem rezultatele cercetării din neuroștiințe pentru a înțelege substratul proceselor cognitive.
Avem nevoie să reconfigurăm mediile de învățare și de resurse pentru educația în afara școlii, deoarece copiii învață singuri, având nevoie doar de sprijin și de încurajare.
Neuroimagistica a confirmat faptul că creierul unui adolescent sau al unui copil prelucrează informațiile diferit în comparație cu creierul unui adult. La adult, informaţiile sunt prelucrate în cortexul frontal, zona cea mai nouă în evoluție, iar la adolescenţi şi la copii – în sistemul limbic (zona „primitivă”), situat în profunzimea creierului, și unde se nasc reacţiile instinctive – furia şi/sau teama.
Maturizarea coincide cu formarea de conexiuni corticale mai strânse, reacţiile instinctive generate în nucleii amigdalieni, de exemplu, fiind temperate de cortexul frontal, unde rezidă organizarea, raţiunea, moralitatea. Un cortex frontal activ este semn de maturizare afectivă şi de inteligenţă.
Nucleii amigdalieni din sistemul limbic sunt conectaţi cu lobii prefrontali ai creierului prin circuite specializate, astfel fiind construite mecanismele neurologice ale vieţii emoţionale. Fiecare emoţie este „procesată” in anumite zone ale creierului. Aceste zone au legături directe cu sistemul limbic, ceea ce permite formarea registrului memoriei emoţionale.
Memoria emoţională, stocată în hipocamp, se află şi sub influenţa sistemului neuroendocrin. Reacţiile pozitive ale neocortexului prefrontal sunt mai lente. Dar la copil se pot pregăti reacţiile emoţionale prin programe de cunoaștere a stărilor „pozitive” şi „negative”.
Recomandări din comunitate
📌Începând de astăzi, vreme de 8 săptămâni, în fiecare sâmbătă, dl. profesor Marcel Bartic vă invită la atelierele Hai-Hui prin istorie, un program structurat pe trei categorii de vârstă. Mulți dintre voi v-ați manifestat interesul și ne bucurăm să ne fiți alături. Găsiți detalii despre program aici.
Cum identificăm fraudele din procesul de fabricație al alimentelor, curs online, gratuit. - Recomandări Adriana
📌Datarea cu carbon este o tehnică dezvoltată de Willard Libby de la University of Chicago, în anii ‘40, metodă pentru care a primit Premiul Nobel. Ce înseamnă, pe înțelesul larg, în video 9 minute. - Recomandare Monica
📌Tehnici de activare a creativității și programul atelierelor și întâlnirilor, în secțiunea Events.
Realități din școala românească
După mai bine de un an de stat acasă, întoarcerea la cursuri în format fizic îi neliniștește pe unii dintre elevii care până acum spuneau că ar vrea să revină la școală pentru a-și revedea colegii și profesorii.
Ce s-a schimbat brusc? Este frica de adaptare, de schimbare peste noapte și stresul care vine cu învățarea unei noi rutine. Mai mult, așa cum arată și rezultatele de la testele PISA, nivelul de fericire al copiilor români atunci când sunt la școală nu este foarte ridicat, motiv pentru care mulți dintre ei nu vor să se întoarcă.
Psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
... Și dacă învăț cât pentru 8 ani, deși stau în școală 12 ani, la ce îmi folosește? Vor fi meritele mele cele care vor conta într-o recrutare, avansare, promovare? Voi fi eu mai bine plătit pentru că am învățat mai mult sau contează în continuare cine mă recomandă, cine mă susține?
... Atâta timp cât modelul de succes în România nu are legătură cu nivelul de cunoștințe, de abilități și de competențe, atâta timp cât modelul de succes nu are legătura cu nivelul de educație și cu ceea ce știi, nu există o presiune asupra sistemului de educație să își schimbe practicile actuale de orientare către non-rezultat, către procese care nu conduc la achiziții de învățare reale.
România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în Indexul Capitalului Uman, realizat de Grupul Băncii Mondiale.
Madlen Șerban, fost director al Fundației Europene pentru Formare, agenție UE ce susține țările în dezvoltarea capitalului uman și în reformele din educație și piața muncii, a explicat pe larg cauzele poziției codașe a României, dar și posibilele soluții.
Ținem aproape!
Cu drag,
Echipa CEREHARD