De ce ți-e frică, ca părinte?

Părinții caută securitate, vor să asigure succesul copiilor lor. Asta este ceea ce cred eu că generează confuzie și multă frică. Confuzie, pentru că atunci când copilul este în sistemul tradițional părinții înțeleg că acest sistem nu le asigură succesul, dar se gândesc că dacă au acea hârtie sau diplomă le va fi mai ușor, le percep ca pe o plasă de siguranță.

Cred că este ceva subconștient, pentru că rațional vorbind ei știu că nu se întâmplă așa în lumea reală. Dar le este greu să renunțe la control și să aibă încredere în copii și în capacitatea lor de a-și construi propriul succes.

Nimeni nu le poate garanta succesul: nici părinții, nici tutorii, nici profesorii. Nimeni, cu excepția copilului, iar asta generează un scurtcircuit în mintea părinților.

Și nu este ușor. Nu este simplu să accepte că plasa de siguranță pe care o caută nu există. Există doar suportul pe care îl oferim copilului pentru a-și crea propria plasă de siguranță, iar asta se întâmplă atunci când renunțăm la control și avem încredere în copil.

Și este dificil mai ales atunci când părintele nu are încredere în el însuși, pentru că nici alții nu au avut încredere în el. Și de multe ori, nici nu-și dă seama, dar își aruncă neîncrederea pe copil: “nu vezi că nu știe să ia decizii, nu știe să aleagă? etc.”
Dar dacă nu-i lăsăm să facă și alegeri greșite, cum vor învăța?

Dacă până la 18 ani, nu poate decide să meargă la toaletă când dorește, atunci nici la 18 ani nu-și poate alege cariera.      

Este parte din povestea Rebeckăi Koritz, originară din Suedia și adoptată de Mexic, unde dezvoltă de 15 ani alternative educaționale la școala tradițională și este un ambasador al educației orientate către sine, către învățare autonomă și democratică.

Ce se întâmplă când ai încredere? vorbește despre experiența cu propriul ei copil, adolescent de 14 ani. Pentru Cereharzii care urmează cursurile de spaniolă - Rebecka vorbește în spaniolă, cu subtitrare în engleză.

Iar mai jos detalii despre cum se aplică învățarea auto-dirijată și diferența dintre control și încredere - presupune efort din partea părinților pentru a-și schimba mentalitatea, un efort pe care mulți dintre noi nu suntem dispuși să-l adresăm, dar ne așteaptăm că ceilalți - profesori, tutori, directori de școli - să ne ofere asigurări și certitudini din prisma faptului că ei reprezintă o autoritate - școală, inspectorat etc.


Conversațiile CEREHARD - ne vedem și auzim online mâine, 9 mai, ora 18.

Acces întâlnire


Ce te însuflețește?

“Nu te întreba ce are lumea nevoie. Întreabă-te ce te face să te simți viu și urmează acea cale.”

Când întrebările pe care le aud copiii în jurul lor sunt de genul: Este folositor? Aduce bani? Îmi oferă oportunități pentru viitor? Mă vor aprecia părinții / familia / prietenii / profesorii? și altele asemenea… drumul pe care îl aleg copiii nu înseamnă neapărat și succes, pentru că învață astfel să urmărească recompense sau belșug exterior, în loc de bogăție interioară.

Iar avuția interioară este ceea ce ne oferă sentimentul de a fi viu, conștient și prezent și ne va ghida către fericirea și împlinirea pe care le căutăm cu toții în viață - părinți și copii deopotrivă.

Este ceea ce le însuflețește pe Pia & Sierra prin platforma Education în Transformation, prin care adună mărturii din toate colțurile lumii despre schimbările de mentalitate și revoluțiile care au loc în educație, mai ales despre tinerii care au șansa să descopere ceea ce le oferă sens și bucurie în propria viață.   

Dacă nu merg la școală, cum vor învăța lucrurile de bază? - Episodul 1

Cum vor deprinde abilitățile sociale de care avem nevoie? - Episodul 2

Nu vor avea oportunitățile limitate? - Episodul 3

Sunt cele mai frecvente întrebări legate de educația altfel decât la școală, legitime pentru cei obișnuiți cu sistemul tradițional. Răspunsurile sunt adunate în trei episoade și includ mărturii de la copii și adulți crescuți în afara școlii.

Sunt realizate de Education in Transformation, cu sprijinul Alliance for Self-Directed Education, ce cuprinde mai multe forme de învățare: familii ce practică unschooling și worldschooling, școli democratice etc. toate având în comun convingerea că învățarea este un proces natural și că oamenii - copii și adulți - înfloresc și se dezvoltă atunci când își aleg ei înșiși parcursul de educație și învățare.  


Succesul - după ce alergăm și ce înseamnă?

Dacă măsurăm succesul după titluri, diplome și note sau calificative la teste suntem în eroare. De fapt, este o practică prin care facem rău copiilor și le limităm succesul. Desconsiderăm și constrângem copilul în exploatarea posibilităților care îl ghidează natural către împlinire și satisfacție.

Cele mai frecvente caracteristici: nu știau să lucreze în echipă, nu știau să ofere și să primească feedback pozitiv și/sau negativ, să gândească critic, nu știau să gestioneze situații dificile sau să dezvolte reziliență în fața dificultăților.
Spune Marilyn Price-Mitchell, pshiholog ce a studiat, în special în lumea corporatistă, tinerii angajați, ieșiți de pe băncile școlilor tradiționale.

Cum le dezvoltăm însă aceste abilități și aptitudini care nu pot fi măsurate, cum ar fi capacitatea de efort, gândire critică, colaborare, respect, grijă, onestitate, minte deschisă către nou, inițiativă, imaginație? 

Avem nevoie să schimbăm felul în care privim și percepem succesul.

Toți suntem interconectați. Nu o singură persoană sau experiență determină succesul. Ci suma tuturor relațiilor, experiențelor și oportunităților prin care interacționăm cu alți părinți și comunități, ne inspirăm, învățăm și progresăm.  

Mai multe studii au evidențiat că sunt doar câțiva factori care facilitează succesul în viață: curiozitatea, creativitatea, relațiile pozitive, capacitatea de apreciere (inclusiv natură și frumos) și încrederea în sine.

Toate sunt detaliate în Redefinirea succesului: cum ajutăm copiii și adolescenții să crească din interior, un ghid gratuit dezvoltat de Marilyn Price-Mitchell.


Recomandări

📌Art Puzzle - ateliere noi create de colega noastră Gabriela Alba - Tehnici de activare a creativității, Punctele dansatoare și Cercurile vesele sunt programate pentru perioada următoare, găsiți detalii pentru fiecare aici.

📌Cum înveți copilul să adreseze dificultățile? - de la o mamă de copil “neșcolit”
Recomandare Ramona

📌Cursuri gratuite online pentru 48 de limbi străine. Totul despre amfibieni, tur virtual. Cursuri Google IT Support Professional Certificate.
Recomandări Adriana

📌Adolescenților le este greu, și nu doar din cauza pandemiei.

Deși mulți experți consideră că principala cauză este lipsa interacțiunii cu prieteni și colegi, o analiză mai atentă a arătat că lucrurile sunt mai complicate. Potrivit psihologilor, una dintre cele mai mari angoase ale adolescenților nu este izolarea socială, ci presiunea de a se realiza, conform așteptărilor părinților, și de a obține diplomă, rezultate academice, statut etc., presiune ce s-a intensificat în ultimul an (cu efecte directe în anxietate și depresie).

📌Pentru mamele de adolescente - Dove a publicat recent un studiu în limba română despre rezultatele expunerii în social media cu filtre și imagini prelucrate.
Dintre constatări:

  • 44% dintre fetele cu stimă de sine scăzută consideră că filtrele sunt parte din viața zilnică;

  • 8 din 10 fete ar vrea să știe cum să facă față bullingului;

  • 1 din 3 fete postează zilnic de mai multe ori pe zi selfie-uri.

Citiți ghidul Dove pentru părinți dacă aveți adolescente în devenire, pentru a le ajuta să câștige încredere în propria înfățișare, nefiltrată și nearanjată.


… Dacă tu, adult, îi oferi un mediu ostil în care simte că nu poate să vorbească liber și nu poate să-și exprime opinia pentru că va fi pedepsit sau pentru că va avea parte de consecințe neplăcute, e absurd să te aștepți ca acel copil să vorbească și să-și apere drepturile. 
… La 18 ani am înțeles că mi-a lipsit aproape cu desăvărșire competența de a învăța, de a ști cum să învăț.
… Atitudinea te costă în școala tradițională.

Dacă ați uitat ce se întâmplă în școala din România, mlaștina, cum îi spune Rareș Voicu, ascultați podcastul On the record - Elev, cetățean, individ. CUM E SĂ AI 18 ANI ÎN ROMÂNIA DE AZI.

Este unul dintre liceenii a căror voce s-a făcut auzită în ultimii ani până la Ministerul Educației, dar, mai important, între colegii lui pe care i-a împins de la spate să spună mai des ce cred.

Ținem aproape!
Cu drag,
Echipa CEREHARD