(Why) "back" to school?
Keep forward, learning as you (already) do
Nu știu alții cum sunt dar eu, când îmi aduc aminte de primele zile de școală, retrăiesc o senzație tăioasă de… frig. Chiar și când mi-am dus primul copil la școală, în clasa I, tot frig mi-a fost. Și nu, nu era rece afară, dimpotrivă, “niciodată toamna nu fu mai frumoasă…” erau versuri valabile de fiecare dată. Am elucidat târziu că frigul acela era, de fapt, o reacție vegetativă, o somatizare a fricii care mă paraliza de fiecare dată. Îmi era frică de animalul uriaș, sălbatic și feroce alcătuit din nenumăratele ființe umane din afara mea, “corpul social”, care avea să mă sfâșie - credeam eu - pentru că simțeam că tot ceea ce sunt, fac, gândesc e “nepotrivit” și mult sub nivelul cerut pentru a rămâne parte a lui. Aceeași frică o simt uitându-mă în fotografiile postate acum pe fb, aceeași senzație de aproape-leșin mă paralizează și mă face să mă întreb - totuși, de zeci de ani se repetă aceleași discursuri, îndeobște pline de platitudini, cu aceleași personaje neinspirate, mici variațiuni pe ici pe colo, pe aceeași temă, însă… chiar nu s-a săturat nimeni de mascarada asta inaugurală? Care acoperă, prin poleială și sclipici, nevoia noastră de a o lua de la capăt - de data asta, poate, mai bine?
Nu are cum fi “mai bine” când datele problemei sunt aceleași. Când ingredientele rămân neschimbate. Am trecut cu toții prin școală și, totuși, ne ducem de bună voie și nesiliți de nimeni copiii să treacă prin aceleași situații absurde. Unii copii se amuză teribil când pot să le fenteze și să se strecoare “nevătămați”, profitând de răbdarea și bunăvoința adulților și de groaza altor copii în fața agresivității. Este un comportament deprins acasă, unde sunt și ei agresați și abuzați - fie de părinți, fie de frați mai mari. Astfel, mai târziu în viață, orice situație va fi rezolvată la fel - prin compromis și / sau teroare. Dacă, dimpotrivă, un copil e timorat, sau e crescut în ideea că oamenii au valori morale, că nu acceptă orice compromis și nu se lasă agresați, atunci școala nu face decât să-l chinuie și să-l învețe dublul standard. Mult fluturata “egalitate de șanse” este, de fapt, o inegalitate crasă și o scuză pentru a-i trata pe toți la fel (îndeobște, cu aceeași indiferență și sictir).
detalii
Copiii învață de drag și în mod natural. Și mereu. Este fundamental ca mediul în care învață să fie unul care le dă sentimentul de siguranță - să se simtă ocrotiți, să poată întreba, greși, relua, contempla, medita… Să nu se simtă “proști”, sau luați în râs, sau desconsiderați. Să nu li se impună un program diferit de nevoile lor de învățare. Nimic nu e mai oribil decât schimbarea bruscă, decuplarea de la un subiect de interes, mai ales când vrei să-l întorci pe toate părțile. Iar decuplarea de la joacă - invocând “seriozitatea” a ceea ce considerăm noi, adulții, că “trebuie” să facă un copil - este și mai oribilă. Pentru că joaca e fundamentală - așa cum puii de animale își încearcă puterile cu toată seriozitatea, iar ceea ce fac e amuzant pentru că sunt ei pui, tot așa și puii de om mimează, copiază, imită ce văd la noi. A le spune “gata cu joaca” este la fel de nefiresc cu a le spune “gata, nu mai respirați”. Orice deprindere - fie că e manuală, sau de gândire sau din orice altă categorie - se capătă exersând-o direct. Atunci când tapotează clapele unui pian, copilul nu “se joacă” ci stabilește conexiuni - cu instrumentul, cu simțurile lui, cu experiențele anterioare (ale lui, dar și ale familiei lui, cele încastrate în ADN-ul fiecăruia). Acordarea instrumentelor înainte de concert nu e “joacă”, ci stabilirea unei înțelegeri, a unui dialog. Asta e joaca - “acordul”, armonia între copilul neexperimentat, curios, complet deschis, inocent și mediul din afara și din interiorul lui. Întreruperea acestui proces este irațională, inutilă și distructivă. Ca să înțelegeți mai bine, amintiți-vă acea stare numită “the zone” - în care tot corpul vostru, cu minte cu tot (de care, evident, nu e niciodată separat) este imersat într-o trăire intensă, în care timpul pare să nu existe…
Unul dintre motivele pentru care copiii “noștri” sunt dezghețați, dornici de interacțiune, deschiși către lume, non-violenți este tocmai acesta: nu le-a întrerupt nimeni jocul, această experiență fără de care deprinderea-cu-orice-va-urma nu se formează. Jocul ca repetiție, ca provocare pentru sine și pentru ceilalți, generarea de stări care, apoi, trebuie gestionate - cu sau fără ajutorul adultului. La inspecțiile pe care le-am avut la final de mai exact asta a frapat - ușurința cu care copiii de orice vârstă din centrele și grupurile vizitate reușesc să se conecteze cu ei înșiși și cu interlocutorii, fără temeri, fără stres, bunul-simț al dialogului.
Abia de aici, de la deprinderea de a fi în societate ca membru al ei, capabil de exprimare coerentă, de dialog, de ascultare și înțelegere a celuilalt, ca piesă - fiecare, diferită - din puzzle-ul enorm pe care-l alcătuim cu toții putem gândi aprofundarea mai departe… Nu poți pricepe specia umană fără a-i cunoaște istoria, dar și aceea în context geopolitic și filosofic. Miturile antice, de exemplu, sunt catalizatori ai înțelegerii ulterioare și scurtătura către priceperea aprofundată - fără noțiunile fundamentale despre viață, observate și comentate de mii de ani, nu facem decât să reinventăm apa caldă. Câți știu, de exemplu, că triada materie-suflet-spirit e o “explicație” din vremea Greciei Antice, încă persistentă în judecata noastră, influențată și de părinții fondatori ai creștinismului? (câți știu cine sunt fondatorii reali ai creștinismului sau ai oricărei alte religii?) Că separarea inimă-creier e una artificială, consecință a nevoii carteziene de a categorisi tot și toate în “sertare” fără conexiune între ele? Câți dintre noi, deveniți părinți, avem curajul să punem la îndoială tot ce ni s-a livrat automat, în numele corpusului de ceea ce ni se spune că e cunoaștere - așa-numita “tradiție”? Câți continuăm să promovăm discursuri despre “elementele” apă, aer, foc, pământ etc. deși ar fi trebuit să conștientizăm, până la această vârstă, că elementele sunt acelea - peste 100 - din tabelul care începe cu hidrogenul? Cercetarea științifică a ajuns la identificarea sursei de boală inclusiv la nivel de disfuncție de canal ionic mitocondrial - și la vindecare prin terapie genică - iar unii dintre noi încă “punem botul” la explicații de genul “păcatelor strămoșești”… Da, sunt situații în care omul se vindecă și cu placebo, știind că ia placebo, pentru că mentalul este ceva ce încă nu putem pricepe pe deplin - dar tot cercetarea științifică a deschis ușile către universul încă nepătruns al funcționării sistemului nervos. Logica și rațiunea sunt “cununi” ale evoluției și caracterizează și alte specii, nu numai cea umană. Și nu sunt rupte de inimă sau de alte organe interne, se condiționează reciproc și influențează permanent.
Am scris așa de mult pentru că aș vrea să vă reamintesc că rolul vostru de părinți nu se limitează la a “pasa” copilul altcuiva în grijă - fie că e vorba de hrana materială, fie de cea imaterială, a gândurilor și a judecăților de valoare. Păstrați conexiunea cu copiii, discutați permanent cu ei, dacă aveți dubii, cercetați împreună, întrebați, cereți ajutor atunci când nu știți să răspundeți la întrebări. Mulți dintre copiii mai mărișori care ajung la noi cară după ei tone de anxietate și depresie, au nevoie de timp să se regăsească, să-și dea seama că ceea ce simt și gândesc nu e nici rușinos, nici “de râs”, nici de disprețuit. Că roata de hamster în care au alergat până acum s-a oprit și că se pot da jos, privind în jur la ceea ce nu au avut timp să vadă. Dacă am ceva de reproșat școlii standard - dincolo de situațiile în care chiar poate să fie ceea ce ar trebui să fie (că există și excepții) - este tocmai acest haos pe care-l creează în mintea tuturor: că valoarea unui copil stă în capacitatea lui de a trece prin teste, că școala în sine este o instituție în care copiii învață să dea examene. Ideea de “școală de elită” mi se pare de o cruzime înfiorătoare… revin cu o întrebare la care evident că nu există răspuns: dacă un copil aborigen dă un test Raven ce IQ va rezulta, comparativ cu un copil dintr-o școală standard? Care dintre cei doi copii are capacitatea de a supraviețui și adapta pe Terra, în orice condiții? Ce măsurăm noi, de fapt?!
Revenind “la oile noastre”: cum vă anunțasem cu ceva timp în urmă, am demarat câteva grupe de studiu - având ca mentori profii Cambridge de la AlterEdu Cluj și Cluj Study Centre. Nu funcționează pe sistemul “predare-primire” ci prin discuții și colaborare. Cine dorește să se alăture să scrie pe admin@redesignngo.com.