"Școala este un loc în care copiii învață să se simtă proști."
Educația se bazează pe interacțiunea dintre adulți (părinți, profesori) și copii / tineri (elevi). Indiferent de cât de transformațională ar putea fi o tehnologie, ceea ce contează cu adevărat este ceea ce se întâmplă, în final, în creierul învățăcelului. Pentru ca un învățăcel să (învețe să) gândească, este nevoie de mediul social potrivit - alături de alți învățăcei, sub îndrumarea unui adult implicat și capabil.
Paragraful de mai sus este o interpretare, nu o traducere ad literam a concluziilor lui Veritasium.
Și cred că nu există prelegere mai bună pentru începutul noului an școlar, în condițiile în care în România - și nu numai - numărul adulților-profesori capabili și implicați în educația copiilor este în continuă și logaritmică scădere. Crește, însă, numărul adulților-părinți capabili și implicați în educația copiilor, iar această creștere, în ciuda temerilor și reținerilor adulților-părinți, se vede deja în mentalitatea copiilor ajunși acum la vârsta majoratului de pe vremea imperiului roman (21 de ani). La majoratul real (28 de ani) avem aproape-certitudinea că ceva s-a schimbat în bine după ce ne-am asumat responsabilitatea educării copiilor comunității în alte coordonate decât cele impuse de sistemul standard.
De ce menționez majoratele? Pentru că nici bacalaureatul, nici testele Cambridge pe discipline, nici SAT sau oricare alt sistem standard de evaluare nu au fost și nici nu vor fi măsura omului educat. Însănătoșirea speciei noastre se va vedea mult peste ani, când ne vom fi reconectat cu ritmurile planetei, ale casei noastre, și vom fi reușit să-i vindecăm rănile produse chiar de noi, copiii ei. Iar pentru asta, adultul implicat și competent este "ingredientul" cheie. - Adriana Vasile
Reminder:
La 1 septembrie a început un nou an școlar, ocazie cu care am adus modificări la formularul de înscriere - juridic, contabil și protecția datelor cu caracter personal - actualizări aplicabile tuturor contractelor. Vă rugăm să parcurgeți formularul integral și să ne contactați pentru orice alte detalii.
"Școala este un loc în care copiii învață să se simtă proști."
A spus John Holt, în cartea “How Children Fail”. Acest lucru se aplică și în cazul multor tineri pe care școlile îi consideră "învingători” în virtutea notelor lor mari.
Nimeni nu este imun la teama secretă că ar putea, în orice moment, să fie expus ca fiind un "eșec", atunci când eșecul și succesul sunt fixate prin teste și măsuri arbitrare concepute de alții, așa cum se întâmplă în școală.
Astfel de răni sunt condamnări pe viață. Putem încerca să le îngropăm sub mulți ani de experiențe de succes după școală, dar ele nu dispar. Pentru mulți oameni, lupta pentru a compensa astfel de sentimente este un efort constant.
@Pexels.com
“Am fost obligat să învăț niște lucruri pe care abia mai târziu le-am găsit utile; nu ar trebui să le impunem copiilor să studieze anumite materii, pentru a nu fi dezavantajați în cazul în care vor avea nevoie de aceste informații în viitor?
De ce credeți că copiii vor învăța "în mod natural" ceea ce vor trebui să știe pentru a reuși ca adulți, fără multă îndrumare din partea adulților? Ce este atât de rău în faptul că copiii se plictisesc la școală? Îi pregătește pentru viața și munca din lumea reală.”
Sunt câteva dintre întrebările care apar frecvent în discuțiile legate de un parcurs educațional în afara școlii standard. Prima parte dintr-o serie prin care dorim să aducem informații suplimentare într-o zonă prea puțin abordată în discuțiile legate de educația din România. - integral
“Education Otherwise Than At Standard School (EOTAS) in Romania” este workshopul pe care l-am susținut la Conferința AERO de la sfârșitul lunii iunie - găsiți înregistrarea aici.
💥Bucuria de a învăța
Dacă doriți să reaprindeți curiozitatea naturală a copiilor și dragostea pentru învățare sau dacă doriți să fiți inspirați cu privire la viitorul educației, PBLWorks oferă un webinar gratuit cu soluții practice, precum și un set de 21 de proiecte concepute pentru acasă. Accesul se obține prin completarea acestui formular.
💥Navigarea prin numeroasele definiții ale învățării personalizate
Învățarea personalizată înseamnă lucruri diferite pentru diverși educatori, relevă un nou sondaj, dar nu este neapărat un aspect negativ. Peste jumătate dintre cei intervievați au fost de acord că învățarea personalizată înseamnă, în esență, “strategii de instruire diferențiate în funcție de copil”.
Atunci când vine vorba de explorarea învățării personalizate și a vocii copiilor în educație, este important ca tutorii să nu uite că aceștia au abilități diferite.
“În educație, suntem destul de aroganți atunci când spunem lucruri de genul: le vom da copiilor noștri vocea. Concluzia este că ei au o voce, trebuie doar să le oferim oportunitățile necesare pentru a-și folosi acea voce și pentru a o dezvolta.” - Teach Learning.
💥 Ce spun studiile?
Între două și trei milioane de elevi posedă talente spațiale puternice - tipurile de aptitudini valoroase care îi ajută pe ingineri și pe oamenii de știință să imagineze noi inovații tehnologice, pe arhitecți să vizualizeze structuri inovatoare, iar pe tâmplari să conceapă construcții complexe.
Cu toate acestea, chiar dacă abilitățile spațiale și raționamentul pot fi măsurate cu ajutorul unor teste care măsoară abilitățile copiilor de a roti mental și de a vizualiza obiecte în trei dimensiuni, nu facem acest lucru în mod constant. Astfel, copiii talentați din punct de vedere spațial au adesea dificultăți la școală, nu primesc atenția specializată de care au nevoie și, în general, sunt neglijați de programele pentru elevii talentați, potrivit unei cercetări publicate de Societatea Britanică de Psihologie - Edutopia
@Pexels.com
Atunci când elevii dobândesc abilități spațiale, și abilitățile lor verbale primesc un impuls, spun alte studii.
Testele convenționale subestimează capacitatea de învățare a unui copil. Barierele socio-culturale, anxietatea legată de teste și diferențele în ritmurile de dezvoltare a creierului pot distorsiona rezultatele. În principiu, instrumentele de neuroștiință care permit observarea activității cerebrale ar putea caracteriza mai bine câștigurile în materie de învățare. Dar neuroștiința și educația nu au format întotdeauna parteneriate fructuoase.
Noi cercetări, ce combină cele două domenii, sugerează că atunci când copiii folosesc abilitățile spațiale, beneficiile se extind dincolo de înțelegerea spațială și ajung la alte tipuri de gândire, cum ar fi descifrarea mentală a unei probleme cu ajutorul cuvintelor - Scientific American.
Mai precis decât notele de la teste: oamenii de știință descoperă o nouă modalitate de a măsura învățarea.
Scanările cerebrale prezic învățarea elevilor mai bine decât rezultatele la examene și arată structura de bază a gândirii, potrivit unei cercetări recente publicate în Science Advances, concluzii ce ar putea să schimbe nu numai modul în care sunt elaborate programele școlare, ci să dezvăluie o legătură ascunsă în mintea umană.
Recomandări din comunitate
📍Gânduri pe post de festivitate de “deschidere".📍Kim KIYOSAKI despre sistemul școlar.📍Să avem un an școlar liniștit alături de copiii noștri.📍Pentru tine, pentru copilul interior.📍Permaculture Gardening and Ecovillage Living - program de voluntariat în cadrul European Voluntary Service, înscrieri până pe 27.09.2022.📍"Luna Copiilor în Parcul Natural Văcărești" continuă și în acest week-end.📍Mathematical making: 3D printing, dice, virtual reality, generative art.📍Teatrul Mititel.📍Povestea poveștilor.📍The Universe of Carl.📍"Am învățat singură să citesc, nu mai țin minte exact când, la fel de natural cum am învățat să merg.”📍Descoperă arhitectura.📍This week in science.📍Siajul, explicat.📍Imperiul roman în hărți.📍Experiment cu înghețată, ne povestiți și nouă?😊 📍Învățați, învățați. Că nu prea o să folosiți ce învățați - România este țara cu cea mai ridicată rată a nepotrivirii jobului cu domeniul în care ai studiat.
“Când vine vorba de creșterea copiilor, dragostea și siguranța sunt în fruntea listei de nevoi - înțeleg asta - dar știu, de asemenea, că în inima mea există niște goluri vechi pe care aș fi vrut ca tatăl meu să mă fi ajutat să le umplu.”
3 lucruri esențiale pe care orice tată ar trebui să le spună copiilor săi.
📍”Dovezile ne spun că educația timpurie ar trebui să se concentreze pe echitate, fericire, bunăstare și bucurie în învățare. Statele Unite (și nu numai, n.n.) și-au bazat educația pe teste standardizate, pe creșterea “timpului de instruire”, pe o standardizare de jos în sus, cu morcovi și bastoane, și pe o concentrare din ce în ce mai mare asupra alfabetizării și matematicii, în ciuda dovezilor care arată că acest lucru dăunează pe termen lung copiilor. Trebuie să cerem o educație bazată pe joc, pentru că așa ne spun dovezile.” - Teacher Tom
📍O prelegere valabilă la fiecare început de an școlar standard - cu traducere în limba română aici.
Cu drag,
Echipa CEREHARD