Despre Art. 125. din ROFUIP
Art. 125. - (1) Elevii care, indiferent de cetăţenie sau statut, au urmat cursurile într-o unitate de învăţământ din altă ţară sau la organizaţii furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul României activităţi corespunzătoare unor sisteme educaţionale din alte ţări pot dobândi calitatea de elev în România numai după recunoaşterea sau echivalarea de către inspectoratele şcolare judeţene, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, respectiv de către minister a studiilor urmate în străinătate şi, după caz, după susţinerea examenelor de diferenţă stabilite în cadrul procedurii de echivalare.
Ieșirea din sistemul standard de educație poate fi, pe cât de simplă pentru unii, pe atât de complicată și anevoioasă pentru alții. Dacă unii reușesc să se desprindă fără niciun efort, luându-și pur și simplu zborul, ca o pasăre eliberată, alții plutesc în derivă o vreme și revin pe “creanga” de pe care au plecat. Sau pe alta, dar care le dă sentimentul de siguranță.
Nevoia de “foaie matricolă”, de diplome, de certificări - fără număr dar, îndeobște, și fără nicio valoare în perioada copilăriei - este repede satisfăcută de toate instituțiile a căror pasiune este să se / ne acopere de hârtii. Pentru că noi, adulții, ne simțim în siguranță atunci când primim bucăți de carton pe care scrie ceva. Orice.
Sunt, deja, decenii de când selecția unui angajat, sau a unui student, nu se mai împiedică în bucăți de carton - de când niște pricepuți în ale educației au reușit să atragă atenția asupra unicității fiecăruia dintre noi, unicitate care cere personalizare, individualizare (la fel ca în tratamentul medical). Pe literatura de specialitate a cărei publicare a început de mai bine de 100 de ani, pe cercetările din neuroștiințe și pe interdisciplinaritate am construit nișa Cerehard - o alternativă educațională pe care o putem încerca, să vedem dacă ni se potrivește. Aici e un refugiu - poate pentru o vreme, nu neapărat până la terminarea studiilor preuniversitare - în care să mă reculeg, să mă înțeleg eu pe mine, să-mi dau seama ce vreau. Fie că sunt părinte, fie că sunt “școlar”. Există o perioadă a pubertății / adolescenței când singurătatea poate deveni inițiatică, iar parcurgerea unei etape de introspecție poate fi lămuritoare. Dacă în acea perioadă părintele sprijină, hrănește, are răbdare, suportă, atunci se creează și legătura aceea la care visăm deopotrivă, mari și mici, mari cu mici…
În visele mele cele mai sălbatice, școala este acel loc curat pe toate planurile, în care găsești oameni-enciclopedie, de la care să deprinzi cu drag meșteșugul gânditului. Și nu, nu ar fi obligatoriu să te duci acolo… Ar fi o posibilitate, o oportunitate. Ar fi un dar, nu o corvoadă.
Pentru ca să înveți să scrii și să citești nu mai este nevoie de abecedar - una dintre marile probleme ale sistemelor standard de educație este lipsa de conexiune cu prezentul. Tone de hârtii, ore, zile, ani se pierd în efortul de a înghesui prezentul în coordonatele trecutului, obligând generații întregi să treacă prin furcile caudine ale unor structuri gândite pe vremea străbunicilor, foarte utile lor, dar nu și stră-nepoților lor. Nu de puține ori, pusă fiind în situația de a “medita” copii din zone defavorizate, am aflat că ei au învățat să scrie și să citească de la mama și de la tata, de la frații mai mari, de la TV sau telefon. Nu de la școală. Și asta peste tot în lume - urmăriți, de exemplu, cel mai vizionat TED din 2013 -
Un articol scris de un om deosebit vă oferă o perspectivă chiar din interiorul sistemului
Evident, alfabetizarea și nivelul de cunoaștere ale părinților se reflectă primele în educația odraslelor. De aceea, refugiul într-o nișă EOTAS este solicitant - nu mai poți da vina pe profi, tu, părintele, trebuie să te re-apuci de învățat. Și, după cum bine știți, cea mai bună metodă de învățare este aceea de a explica altcuiva, suficient de clar ca acela să priceapă.
E al naibii de greu, iar cel mai complicat pentru un adult este să recunoască sincer că nu știe… Departe de a-l înjosi în ochii copilului, acest adevăr, spus la modul autentic, produce exact inversul - apropie copilul de adult și îl ajută să-și exploreze temerile. Iată un exemplu -
Dincolo de metafore, pentru cei care vor înapoi, în “siguranță”, întoarcerea în sistem implică parcurgerea unor etape descrise de art. 125 din ROFUIP. Pe scurt, legea prevede ca toți copiii care se re-înscriu în sistemul educațional românesc, după ce au parcurs niște ani în alte sisteme educaționale, să treacă prin așa-numitele “echivalări”. Acestea sunt necesare pentru a întocmi (inutila) foaie matricolă pentru anul școlar anterior celui al înscrierii. Atenție, din 2018 este lege că înscrierea copilului se face în clasa potrivită vârstei, nu “se dă înapoi” un an. Toate aceste informații se găsesc și pe site-ul nostru, pe pagina Ghidul părintelui. Pe orizontala de sub poză se află 3 puncte - “pe gânduri”, “decizie” și “libertate” - și, dacă click pe fiecare dintre ele, se deschide alt desfășurător.
Întoarcerea în sistem s-a făcut simplu, pentru unii, complicat, pentru alții. Practic, fiecare are povestea lui. Acolo unde a fost complicat, lipsa de cunoaștere a legii - și de către părinte, și de către reprezentanții sistemului - a constituit cauza principală, ceea ce a dus la stresarea inutilă a tuturor celor implicați. De aceea informația este putere…
Parcursul educațional prin Cerehard se face la fel ca în sistemul britanic de învățământ, cu ale lui IGCSE și AL, administrate în România de Cambridge, examene recunoscute oriunde. Până la ele, cine dorește examinare, sprijin în învățare, mentorat etc. ne anunță și “croim” o variantă potrivită copilului și familiei lui.
Rămân valabile opțiunile deja discutate - audieri la cursuri universitare, la CEX (centrul de excelență în filosofie), cursuri online pe EdX, Khan Academy, Openculture, Coursera, National Geographic Education și multe altele… așteptăm sugestii și de la voi.
Suntem, deci, în situația în care am rămas, parțial, frate cu “dracul” testelor standard, pentru a trece puntea suspinelor universitare (mai ales în România). Iar acest drac este destul de negru, din păcate, pentru că, așa cum povestește psihologul Peter Gray într-un comentariu al concluziilor formulate de specialiști chinezi și coreeni în educație:
Datele arată o corelație puternic negativă între scorurile obținute la testele pe subiecte și cele care măsoară interesul pentru învățare și creativitatea. De exemplu, țările cu scoruri mari la testul de științe au obținut scoruri mici la interesul pentru învățare, creativitate și auto-motivație. Evident, dacă pui elevii să învețe pentru a obține note mari, atunci dispare interesul autentic pentru un anumit subiect iar orice tendința de a aborda creativ respectivul subiect este înăbușită în fașă, pentru că nota maximă nu poate fi obținută decât în termenii celor care au conceput testele.
S-a constatat că profesorii tineri, cu puțină experiență, se feresc să folosească metode creative în clasă, sau evită să discute liber cu elevii - comparativ cu cei care au mai mulți ani de experiență.
Pe măsură ce școala s-a concentrat tot mai mult asupra testărilor, indicii care măsoară creativitatea au intrat în declin. Inovarea, creativitatea sunt absolut necesare în societatea de azi și, totuși, sistemul de educație este orientat către suprimarea lor.
În concluzie, dacă ne dorim societăți puternice în toate domeniile, e nevoie de flexibilitate și de alternative, de stimularea independenței și a autonomiei.