Vrei să dezvolți gândirea critică? Atunci trebuie să o faci în lecția de chimie, în lecția de biologie, în lecția de istorie… Nu dezvolți gândirea critică în general și apoi ea va pogorî ca Sfântul Duh peste toate domeniile.
(...) Este prea târziu la liceu, ar fi de dorit să înceapă formarea încă din perioada educației timpurii și să continue pe tot parcursul vieții, ținând cont de particularitățile de vârstă. Și ar mai fi de adăugat și alte competente cheie: a nu se uita că formarea profesorilor sau formatorilor este fundamentală.
Cred că tare bine le-ar prinde și adulților.
Sunt opinii ale experților despre cum se dezvoltă la copii gândirea critică și capacitatea de analiză - competențele cele mai solicitate peste doar cinci ani, iar pentru copiii de astăzi un must have în devenirea lor.
Este o abilitate care ne lipsește, însă, și multora dintre adulți, iar dacă dorim să ne educăm copiii altfel decât se face în școala tradițională noi, părinții, suntem primii care avem nevoie să ne dezvoltăm aceste abilități.
5 sfaturi despre cum ne putem îmbunătăți gândirea critică și explicații dintr-o perspectivă academică (recomandare părinte Cerehard în comunitate).
Educația altfel decât la școală este un termen vehiculat mult, și mai ales recent, în comunitatea noastră, însă ceea ce înseamnă el nu este chiar atât de familiar în societatea românească de astăzi.
Termenul de Education Otherwise Than At School se folosește cu predilecție în comunitățile și mediile de sorginte și influență britanică, în timp ce în America sunt folosiți termenii de homeschooling, unschooling sau alternative educaționale.
Dincolo de diplome, acreditări, note sau evaluări, conceptul are câteva particularități pe care este nevoie să le știți înainte de a porni în această aventură - un demers care nu se potrivește oricui și pentru care, DA, avem nevoie să exersăm mecanisme asociate cu gândirea critică. Fața și reversul în educația altfel decât la școală.
Anunțuri:
Adeverințe
Cei care doriți adeverințe de înscriere în CEREHARD - completați acest formular.
Pentru contractele în vigoare se va genera doar adeverința, pe care o găsiți ulterior în folderul familiei din G Suite.
Platforma educațională IXL
Licențele IXL sunt administrate de CEREHARD, iar plățile aferente conturilor se fac către Asociația Re-Design. Am început discuțiile privind prelungirea licențelor începând cu septembrie 2021 (prețuri și adăugare topicuri noi), pentru părinți Cereharzi și non-Cereharzi.
Asociația Re-Design este singurul administrator al licențelor IXL, iar cei care sunteți interesați de prelungirea conturilor, vă rugăm să ne contactați.
Vă așteptăm la întâlnirea de mâine, 28 martie, ora 18.
Vă rugăm să confirmați participarea prin înregistrare, accesând linkul de Zoom până duminică 28 martie, ora 12 am.
Ne uităm în familie, în fiecare seară, la Fetele Gilmore. Personaje principale sunt mamă și fiică de 16 ani, aspirant Harvard. Ioana noastră este fascinată. Am ajuns la episodul în care fata a refuzat avansurile prietenului ei, care s-a supărat. Ioana este revoltată, evident. Dacă încercam să-i explic ce sunt limitele și că trebuie să ai curaj să spui nu în anumite contexte, nu m-ar fi crezut.
Prin prisma personajului, însă, educație curată.😊
Este confesiunea unei mămici din comunitatea noastră, iar noi am rezonat cu ideea că adevărata curiculă este copilul.
Ca părinți, sunt momente în care trecem ușor peste ideile, gândurile sau părerile copiilor. Când îi respectăm, însă, și îi tratăm ca parteneri în aventura educației și învățării creăm oportunități de a vedea ce și când au nevoie să învețe.
O programă născută din materia numită iubire necondiționată.
Recomandări
📌Pentru toți pasionații de teatru, de pretutindeni din CEREHARD, am gândit ”un program” care sper să vă ajute să descoperiți talentul și chemarea, să faceți ce vă place cu adevărat, să înțelegeți magia teatrului, beneficiile educației prin teatru și să aplicați în viața de zi cu zi ceea ce credeți că vă este de folos și vă zidește.
O inițiativă a colegei noastre Maia Grosu-Gherasim, iar detalii despre program și înscrieri găsiți aici.
Iar împătimiților de teatru le recomandăm N(AUM) din proiectul Stagiunea Virtuală, cu acces gratuit - Gellu Naum: ”Cheia e în iubire, desigur, de aceea atât de greu de văzut.”
📌Cum ne cultivăm răbdarea, cum se proiectează și construiește o “zonă umedă”, cursuri pentru oameni mici și mari - toate le găsiți pe platforma CEREHARD, în secțiunea Materiale studiu.
📌Lecția pandemiei - “Timpul petrecut cu familia” a fost răspunsul a aproape jumătate (47%) dintre copiii care au participat la o cercetare despre efectele pandemiei în SUA.
La întrebarea “Numește ceva ce ți-a plăcut în timpul pandemiei sau carantinei generalizate”, răspunsurile “timp să fac ce vreau” sau “să dorm mai mult” s-au clasat pe locurile doi și respectiv trei, deși așteptările erau mai degrabă ca unul dintre aceste răspunsuri să fie principal. Poate fi un prilej de reflecție relativ la felul în care ne petrecem timpul și viața alături de copiii noștri.
📌Mai jos o prezentare TEDxCambridgeUniversity despre nevoia de a construi educația și învățarea în jurul nevoilor copiilor, din perspectiva unui adult crescut unschooled și care studia, la momentul prezentării, pentru un doctorat la University of Cambridge.
Ținem aproape!
Cu drag,
Echipa CEREHARD