Dragii noștri,
De luni începe primăvara, cel puțin teoretic. Știm, nici nouă nu ne vine a crede cum zboară timpul. Din septembrie, comunitatea noastră a crescut constant și ne bucurăm în fiecare zi, când un părinte ne mărturisește cât de bine se simte familia lui alături de ceilalți părinți Cereharzi.
Suntem, însă, o comunitate și o școală care se susțin din venituri proprii, iar astăzi venim spre voi cu rugămintea ca cei care nu ați achitat taxa de înscriere în CEREHARD să o faceți cât de curând.
Vă rugăm să folosiți conturile IBAN de mai jos, deschise la BCR:
RO22 RNCB 0074 1405 6854 0001 - LEI
RO65 RNCB 0074 1405 6854 0003 - EUR
Mulțumim că sunteți alături de noi.
Am fost genul de copil care întreba mult “de ce?”, iar în școala tradițională întrebările mele deranjau, am înțeles destul de repede asta. Am petrecut cinci ani acolo, am experimentat bullying și cel mai greu m-am adaptat la reguli. Nu am dat niciun examen, și chiar și pentru mine e ciudat să aud asta. M-am concentrat să-mi fac un portofoliu și am avut joburi dintre cele mai diverse, iar asta m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama ce-mi place și ce vreau să fac mai departe.
Este parte din experiența lui Mary Aoife din Dublin, iar mărturia ei face parte dintr-un proiect inițiat în Irlanda de o mămică care a făcut educație acasă cu proprii copii și caută să facă cunoscute și experiențele altor copii școliți acasă, deveniți între timp adulți.
Să privim cu încredere în viitor.
Mult prea des, diplomele sunt considerate ca ștampile de competențe valabile toată viața. Creează un fals sentiment de securitate și perpetuează iluzia că informațiile și cunoștințele sunt statice. Nu sunt.
Iar viitorul în care vor trăi și munci copiii noștri va fi despre competențe și abilități, nu despre diplome universitare, și există deja companii care nu mai solicită diplome la angajare.
Gândirea critică și abilitatea de a rezolva probleme în diverse situații vor fi competențele cele mai solicitate peste cinci ani, spune analiza anuală realizată de World Economic Forum. Iar abilități ca reziliența, flexibilitatea și capacitatea de a asculta activ sunt pe trend ascendent.
Ascultarea ne crește stima de sine, reziliența și capacitatea de a ne găsi singuri soluțiile. Când copiii sunt ascultați, se simt acceptați și iubiți.
Cum ne ascultăm copiii? este o serie audio de șase povești despre cum ascultă părinții, medicii, profesorii, judecătorii, psihologii sau voluntarii din sistemul de protecție a copilului.
Ce ați ratat din platforma comunității CEREHARD:
“Concentrează-te pe calitățile tale și fă cu mândrie ceea ce poți tu mai bine” - o poveste despre acceptare, diferențe și abilități împărtășită de un părinte Cerehard, și alte resurse de învățare oferite de părinți, mentori și chiar copii.
În ce zone și parcuri ne întâlnim fizic. Mâine ne vedem online la Conversații.
Anunțuri și mărturii de părinți nou-veniți în comunitate.
Recomandările Adrianei - info utile & interesante:
Unde trăiesc amintirile - ceea ce știm până acum.
Kids Art & Craft - jocuri și activități distractive pentru copii din categoria do it yourself.
Învățarea se va face în funcție de nevoile și preferințele fiecăruia, facilitând evoluția personală - sunt tendințe prezente despre educația și învățarea din viitor.
Pregătiți?
Conform Cambridge Dictionary, future-proofing înseamnă să proiectezi un echipament sau orice altceva care să poată fi folosit și în viitor, chiar dacă tehnologia se schimbă. Cu alte cuvinte, future-proof trece testul timpului, rezistă și se adaptează odată cu lumea înconjurătoare.
Nu este oare același lucru pe care îl dorim pentru copiii noștri? Să fie rezilienți și anti-fragili, să se poată adapta la schimbările pe care nu le putem imagina astăzi?
Poate părea un ideal, dar este mai degrabă o necesitate. Una ce presupune schimbarea mentalităților. Copiii au nevoie să învețe reziliență, astfel încât atunci când joburile și lumea se schimbă peste noapte să nu se blocheze în frică și să se adapteze.
Asumarea de riscuri, dezamăgirea și flexibilitatea sunt exerciții de practicat.
Într-o societate în care așteptăm notificare de la școală de fiecare dată când copilul cade din copac, nu este loc de învățare a rezilienței. Atunci când tratăm copiii ca fiind fragili emoțional și fizic, ne situăm în partea opusă a future-proofing.
Copiii care se cațără în copaci experimentează frica, dar cu fiecare urcare se obișnuiesc cu riscul. Dacă nu se cațără, nu cad. Vor fi însă mai puțin pregătiți pentru un viitor care va fi, poate, mai înfricoșător decât orice cățărare într-un copac.
Evitarea dezamăgirii și a disconfortului nu-i învață pe copii reziliența sau adaptarea.
Ce-i ajută să le învețe?
Câteva principii folosite în abordarea future-proofing.
Exercițiul adaptării - în termeni inginerești, este despre a folosi materiale rezistente.
În termeni umani, copiii învață să se adapteze schimbărilor cu care se confruntă, fără să le considere tragedii. Este ceva ce copiii exersează prin joacă. Când un copil se supără pe ceilalți că nu are acces la minge și amenință cu plecatul acasă, ceilalți reacționează și se ajustează pentru ca distracția să continue.
Lecția? Copiii au nevoie de timp pentru a se juca, certa și împăca singuri, fără intervenția adulților.
Flexibilitate
Când se confruntă cu răutăți sau insulte, copiii future-proofed pot fi impresionați pe moment, dar nu zdruncinați. Nu le facem nicio favoare și nu îi ajutăm dacă cresc convinși fiind că pot fi răniți de o vorbă sau o faptă rea.
Diversitate
Când copiii urmăresc “CV-ul pentru facultate/job”, nu le permitem timpul necesar pentru a-și descoperi și dezvolta pasiuni sau interese care le pot fi de mai mare folos în viața de adult. Orele petrecute de un copil făcând ceea ce îi face plăcere îl vor ajuta mult mai mult pe termen lung, decât orele obligatorii de franceză sau de vioară, dacă nu îi plac.
Nimic nu rezistă timpului, în afară de schimbare.
Memorarea de informații ce pot fi găsite astăzi la un click distanță înseamnă trecut, deși este încă practica obișnuită din școlile tradiționale.
A învăța să generezi idei, să obții consens, să comunici sau să știi să spui o glumă ca să destinzi atmosfera - toate acestea sunt abilități ce nu se vor demoda și nu pot fi preluate de roboți. Iar pentru asta, copiii au nevoie de timp alocat pentru lecții non-standard, în afara școlii.
Sprijin moral
Nimeni nu trece prin viață fără a experimenta eșecul. Copiii dezvoltă reziliență atunci când li se permit zgârieturi, căderi, răni sau chiar trădări, pentru că fiecare contribuie cu un strat de rezistență la adultul ce va deveni.
Trofeele acordate atunci când au pierdut, interferențele în disputele copiilor și altele asemenea - toate acestea îi privează pe copii de oportunitatea de a experimenta nereușita și de a înțelege că lumea nu se termină, iar asta îi va pregăti pentru următoarele încercări.
Țineți cont de atu-urile naturale
Pentru ingineri, a construi ceva future-proof înseamnă să valorifici resursele existente în mediul înconjurător, nu este doar despre a dărâma și reconstrui.
Pentru copii, luați în considerare calitățile și instinctele cu care se naște orice copil: curiozitate, sociabilitate, rezistență. Copiii vin pe lume echipați cu tot ce au nevoie și pentru a-și asuma riscuri, dar și pentru a înfrunta dezamăgiri.
Jobul nostru, de părinți, este să ne dăm un pas în spate și să-i lăsăm să sară, să se împiedice și să se ridice în tot ceea ce le rezervă viitorul.
Idei împrumutate de la Let Grow, o comunitate destinată educației copiilor.
Ținem aproape!
Cu drag,
Echipa CEREHARD
Multumesc
Mi-a mers la inima articolul! Multumesc!❤