Am încredere în dreptul meu, ca părinte, de a construi educația copiilor mei.
Pentru ce mi-i pregătește sistemul? Să devină niște sclavi bine plătiți, eventual?Haideți să avem niște copii liberi, care se descoperă pe ei înșiși și care, la rândul lor, prin faptul de a fi autentici vor reuși să aducă ceva, să contribuie și să ajute comunitatea în care ei vor trăi.
Trebuie să ducem această luptă, nu pentru a fi îngăduiți, pentru că este prea puțin, ci să fim tratați și onorați ca niște părinți la fel de exemplari ca și cei din sistemul standard. Să ne facem auzite vocea și voia.
Ne-a spus Aura la ultima întâlnire pe Zoom a părinților Cereharzi, când am discutat adresa Ministerului Educației, și sintetizează părerile celorlați părinți prezenți.
Dincolo de discuțiile despre nevoia reală și autentică a copiilor pentru alternative educaționale, am remarcat un sentiment de solidaritate, de dorință și nevoie de implicare din partea membrilor comunității, un pas înainte în procesul nostru de maturizare.
Rolul comunității Cerehard este să ne sprijinim, inspirăm și susținem unii pe alții în acest parcurs, dar și să ne unim forțele și să avem o voce unitară și puternică, mai ales atunci când avem de-a face cu ipocrizia și practicile de intimidare aplicate de reprezentanții sistemului standard de învățământ, un sistem care se “laudă” cu 44% analfabetism funcțional.
Care-i rolul educației? De ce trimitem copiii la școală?
Se întreba Martin Luther King, Jr. într-un eseu publicat la vârsta de 18 ani.
Educația ar trebui să învețe omul să gândească. Este dificil să gândească incisiv și să chestioneze ce i se prezintă, mai ales când este bombardat de adevăruri spuse pe jumătate, prejudecăți și propagandă ieftină.
Multă lume, așa-zis educată, nu gândește logic sau științific. Presa, educatorii, profesorii și liderii de opinie nu oferă adevăruri obiective și nepărtinitoare. Educația ar trebui să ne învețe să punem în balanță informațiile, să știm să discernem adevărul de fals, realul de imaginar și faptele de ficțiune.
Ar trebui să ne învețe să gândim intens și la modul critic.
Inteligența nu este însă suficientă, pentru că educația care se oprește la eficiență devine amenințare pentru societate: cel mai periculos criminal poate fi plin de rațiune, dar complet lipsit de morală.
Inteligență plus caracter este ceea ce ar trebui să urmărim prin educație: să valorificăm cunoștințele acumulate, dar și experiența dobândită de-a lungul istoriei, prin existența socială. - Un text din 1947, dureros de actual.
Iar când ne luăm prea în serios, Copy & Paste ne amintesc ce contează cu adevărat.
Cum, ce și când învățăm? Sau despre mituri demontate.
#1. Copiii care generează întrebări relevante sunt învățăcei mai buni.
Pentru că atunci când sunt puși în situația să gândească în context sau în direcția rezolvării de situații care îi interesează, pun singuri întrebări ajutătoare care le vor facilita înțelegerea și învățarea, în final. De asemenea, prin comparație cu elevii care folosesc strategii pasive, de genul studiul notițelor, cei care (își) pun întrebări ajung să gândească profund, dar și să-și amintească ulterior ce au studiat.
Există și tehnici de antrenare în formularea de întrebări. Inclusiv jocul Jeopardy!
#2. Copilului îi plac limbile străine? În mod surprinzător, poate, abilitățile de programare îl ajută.
Învățarea limbajelor de programare seamănă mai mult cu învățarea unor limbi ca spaniola sau chineza, decât cu matematica. Spune un studiu din 2020, care spulberă mitul conform căruia aptitudinile matematice sunt absolut necesare dacă vrem să devenim buni programatori. Studiul menționat arată că abilitățile matematice contează doar în proporție de 2% în învățarea limbajului Python (un limbaj de programare de nivel de bază), în timp ce abilitățile lingvistice în proporție de 17%.
Un aspect important, pentru că de multe ori copiilor le sunt solicitate aptitudini matematice pentru accesul la astfel de formări.
#3. Conținutul este cunoaștere.
Teoria conform căreia “găsim ideea principală sau facem rezumatul dintr-un text” se dovedește depășită, deoarece expunerea copiilor la conținut valoros, dar din domenii diferite, îi ajută să dezvolte abilități de citire într-o manieră mult mai eficientă decât metodele tradiționale de învățare.
Concluzia se bazează pe analiza datelor furnizate de peste 18.000 de copii (nivel K5), date ce au evidențiat că studiile sociale au un impact semnificativ mai mare, din punct de vedere statistic, asupra dezvoltării abilităților lingvistice - de la Fordham Institute.
#4. Odihna din programul copiilor este sacrificată, de multe ori, pentru a include tot felul de activități, de regulă academice. Este o greșeală. Printre beneficiile răgazului se numără sănătate mintală, emoțională, dar și abilități academice sporite.
Descoperite la Edutopia.
#5. Încă un neuromit spulberat (și) științific - din categoria celor care susțin că efortul este perceput prin definiție ca neplăcut și costisitor.
Presupunerea că omul alege calea minimei rezistențe nu reprezintă o caracteristică inerentă a motivației umane. Tendința de a evita sarcini complicate este, mai degrabă, rezultatul experiențelor de învățare anterioare, care diferă în funcție de ceea ce a fost recompensat - performanța sau efortul.
De completat cu info din podcastul Angelei Duckworth, autoarea “Grit - Puterea pasiunii și a perseverenței”, despre ce produce rezultate mai bune: recompensa sau pedeapsa?
Recomandări din comunitate
📍Un articol lung, pentru care vă rog să vă faceți timp, iar dacă aveți copii trecuți de 13 -14 ani, citiți-l împreună.📍În visele mele cele mai sălbatice, adulții care decid să preia responsabilitatea educării propriilor copii (sau ai altora) citesc, împreună cu respectivii copii, articole de acest tip.📍Tabere internaționale 2022.📍”Școala este agenția de publicitate care te face să crezi că ai nevoie de societate așa cum este.” Ivan Illich și deșcolarizarea societății.📍Recrutări Boardul Copiilor din România.📍Engineerine - un site cu explicații diverse.📍Spectacol copii, organizat intern.📍Cereharzi caută Cereharzi, în Constanța.📍Cum experimentează adolescenții fenomenul “marea demisie”?
Școala în secolul XXI este o instituție închisă lumii exterioare, funcționează în continuare ca un centru de instrucție.
Copilul are nevoie de o abordare personalizată, dar și de un mediu din care el să învețe, în care să crească om întreg. Nu poți să-l tratezi ca pe un adult care refuză să facă unele lucruri.
El poate să refuze din frică sau pentru că nu are chef. Creierul lui nu este dezvoltat în zonele care definesc rațiunea și conceptele abstracte. Creierul lui este de copil, analizează lumea din jurul lui, poate să-i fie frică și să răspundă paradoxal, ori tu ca adult de aceea ești acolo să-l susții, să-l înveți, să-i explici acest sentiment de nesiguranță, să-l ajuți să treacă mai departe. Este o muncă de părinte, ori standardizarea a dus la promovarea unor modele care dresează.
Noi ne dresăm copiii în școli ca să ia niște examene. Nu-i învățăm, nu-i ajutăm să supraviețuiască în lume după ce termină cei 12 ani de școală și facultate, ies pe malul celălalt și nu știu ce să facă. În urma unei școli standard, care nu le-a dat noțiunile necesare: nu știu ce e o eroare de logică, nu știu care e diferența între știință și pseudo-știință.
Nu se mai poate învăța așa. Un copil merge la școală și constată că ceea ce știe el, de multe ori, este peste ceea ce i se furnizează acolo. Ei au nevoie să învețe să discearnă, nu să le predai. Ce să le predai?!
Partea a treia, și ultima, din Istoria Educației, un dialog cu Cristian Mureșanu, la Știință și Cunoaștere, TVR Cluj. Toate episoadele aici.
Ținem aproape!
Cu drag,
Echipa CEREHARD